Zahărul creează dependență?

Credit foto: GTeam/2012/shutterstock.com
Credit foto: GTeam/2012/shutterstock.com

De multă vreme se acreditează ideea că persoanele care consumă în exces zahăr, fără a se putea opri, suferă de o adevărată dependență de substanța dulce. Într-o carte apărută recent în Statele Unite și bazată în exclusivitate pe experiența sa clinică, dr. Jacob Teitelbaum  afirmă că în metabolismul anumitor persoane au loc schimbări care determină un consum necontrolat de zahăr. Pe termen lung, efectele sunt apariția obezității și a problemelor hormonale și intestinale, slăbirea sistemului imunitar și oboseala cronică. În plus, unele probleme psihologice, cum sunt anxietatea și depresia, se pot agrava pe fondul consumului excesiv de zahăr. El identifică 4 tipuri de astfel de modificări metabolice care cer aport de zahăr, deci 4 tipuri de dependenți de zahăr.
1. Obosiții – fie din cauza lipsei de somn, a excesului de muncă sau deficitelor nutriționale – tind să recurgă la cofeină sau zahăr; de fapt, în cele mai multe cazuri, la amândouă, sub formă de răcoritoare și băuturi energizante. Dr. Teitelbaum le recomandă reducerea consumul de zahăr și înlocuirea lui cu îndulcitori, reducerea consumului de cofeină, îmbogățirea dietei cu alimente integrale, neprocesate și respectarea unui program
corespunzător de somn. Pentru a ajuta sistemul imunitar, el mai adaugă și un program de exerciții fizice și anumite suplimente nutritive.
2. Stresații – sunt cei care recurg la zahăr și cofeină pentru a face față unui stil de viață stresant. Acești oameni devin imediat anxioși și iritabili atunci când le este foame, din cauza scăderii glicemiei. Dr. Teitelbaum îi tratează cu vitamina B5 și bomboane din lemn dulce, în paralel cu implementarea unui stil de viață care reduce nivelul stresului.
3. Fermentații – sunt cei care, din cauza consumului excesiv de zahăr de-a lungul timpului sau din cauza consumului exagerat de antibiotice sau steroizi, au dezvoltat o cultură intestinală de drojdie de bere care determină la rândul ei creșterea consumului de zahăr. Lor li se recomandă reducerea dramatică a consumului de zahăr, dublată de îmbunătățiorea dietei cu alimente probiotice.
4. Hormonalii – sunt cei care consumă zahăr determinați de dezechilibre hormonale. De astfel de dezechilibre suferă, de exemplu, femeile care se apropie de menopauză – aceleași cauze care determină anxietate, depresie și rezistența la insulină pot duce și la creșterea consumului de zahăr și la instalarea dependenței de zahăr. Remediul este constituit de fitohormoni și alte soluții naturale de reglare a nivelurilor hormonale.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*