Tort de ananas

Credit foto: Burda Romania
Credit foto: Burda Romania

Ingrediente pt. 12 felii
Blat
• 3 ouă • 50 ml rom brun • 150 g zahăr
• 175 g făină • 1 linguriță rasă praf de copt • 75 g fulgi de cocos prăjiți puțin
Cremă
• 250 g coacăze roșii • 10 foi gelatină
• 400 ml frișcă • 500 ml suc de ananas
• 50 ml rom brun • 75 g zahăr
Ornat
• 100 g ciocolată cu lapte • 250 ml frișcă • câteva felii de ananas proaspăt
• câțiva ciorchini de coacăze roșii
• 50 g fulgi mari de cocos prăjiți
Se prepară blatul. Se încinge cuptorul la 195 ºC. Se bat ouăle la viteza cea mai mare a mixerului cu rom și zahăr cca 3 min. (a)  Se înglobează cu atenție făina ames­tecată cu praf de copt (b) și fulgi fini de cocos (c). Compoziția se așază într-o formă de tort (ø 26 cm) tapetată cu hârtie de copt (d), se nivelează și se coace la cuptor cca 30 min. Se scoate din cuptor și se lasă să se răcească. Se taie pe 2 niveluri.
Se prepară crema. Cu furculița, se scot boabele de coacăze de pe ciorchini. Se înmoaie gelatina în apă rece. Se bate frișca. Se amestecă sucul de ananas cu rom și zahăr. Se dizolvă gelatina la foc moale și se înglobează în ea, treptat, amestecul de suc de ananas și rom (e). Această compoziție se încorporează în frișcă, amestecând continuu. În final, se înglobează coacăzele.
Se asamblează tortul. Pe un platou de tort se așază un blat și se montează de jur-împrejur inelul formei; se acoperă cu 1/2 din cantitatea de cremă (f). Deasupra se așază al doilea blat și se unge tortul cu restul de frișcă. Se dă la frigider 4 ore.
Se decorează tortul. Ciocolata  se toacă și se topește la bain-marie; se așază pe o placă de marmură ținută în prealabil la congelator și se nivelează. Ciocolata se lasă să se întărească. Se bate frișca.
Se desprinde inelul din jurul tortului și se acoperă cu un strat subțire de frișcă. Se desprind limbile de ciocolată de pe placa de marmură și se încrustează pe marginea tortului, ca niște ziduri.
Feliile de ananas se pârlesc puțin cu un arzător cu gaz și se așază pe tort. Se mai decorează, după fantezie, cu coacăze și fulgi de cocos.

Preparare: 65 min. Coacere: 30 min. Răcire: 4 ore

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*