Spumă de turtă dulce cu căpșuni

Credit foto: Jakob Hausmann
Credit foto: Jakob Hausmann

Maestrul bucătar Jakob Hausmann, patronul restaurantului „Mica Elveție – St. Moritz“ din București ne propune un desert special, pe bază de turtă dulce de cumpărat și căpșuni proaspete

www.micaelvetie.ro

Ingrediente pt. 4 porții
•100 g turtă dulce • 4 foi gelatină
• 2 ouă • 50 g zahăr •  250 ml frișcă
• 1 lămâie • 1 portocală • 50 g unt
•  2 linguri sirop de rodii •  400 g căpșuni

1 Se taie cuburi turta dulce și se lasă să se usuce peste noapte în cuptorul încălzit la 50 ºC. Se lasă să se răcească și se macină, obținându-se un pesmet.
2 Se înmoaie gelatina în apă rece. Se bat ouăle cu zahăr. Se înglobează pesmetul. Se dizolvă separat gelatina la foc moale și se înglobează în com­poziția de ouă. Se lasă să se întă­rească la frigider cca 30 min. Apoi se încorporează frișca bătută și se mai dă la frigider 30 min.
3 Se storc lămâia și portocala. Se topește untul și se adaugă siropul de rodii și sucul de lămâie și portocală. se amestecă bine și se lasă să fiarbă până ce-și reduce volumul, obți­nân­du‑se o consistență de sirop. Se toarnă siropul peste căpșuni și se servesc alături de spuma de turtă dulce.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*