Spaghete bolognese

Credit foto: Burda Cehia
Credit foto: Burda Cehia
Credit foto: Burda Cehia

4 porții / Preparare: 1 oră și 40 min.
• 1 morcov • 1 ceapă • 1 rădăcină de țelină
• 2 căței de usturoi • 50 g bacon afumat
• 1 lingură ulei de măsline  • ½ lingură unt
• 300 g carne tocată mixtă (porc și vită) • 300 g roșii decojite tăiate felii
• 120 ml vin roșu • 120 ml supă • sare, piper • 2 fire oregano • 300 g spaghete

Se taie cuburi morcovul și țelina. Se toacă usturoiul și ceapa. Se taie baconul cuburi și se prăjește într-un amestec de ulei și unt încins. Apoi se adaugă legumele și se prăjesc toate împreună. La final, se adaugă în tigaie carnea tocată și se amestecă pe foc până ce începe să se sfărâme.
Se adaugă în vas roșiile tăiate felii, vinul și supa; se sărează, se piperează și se amestecă bine. Se acoperă cu un capac și se lasă să fiarbă la foc moale cca 1 oră. Se scoate apoi capacul. Sosul se mai lasă să fiarbă puțin, apoi se adaugă frunzele de oregano.
Spaghetele se fierb al dente, într-o cantitate mare de apă cu sare, conform indicațiilor de pe ambalaj. Se scurg și se repartizează pe farfurii. Deasupra se așază porții de sos bolognez.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*