Pulpe de iepure marinate cu mazăre

Credit foto: Burda Cehia
Credit foto: Burda Cehia
Credit foto: Burda Cehia

Ingrediente pt. 4 porții
• 8 pulpe superioare de iepure sau 4 pulpe inferioare
• 3 cepe • 4 căței de usturoi • sare, piper
• 2 linguri muștar de Dijon
• 5 fire cimbru • 80 ml ulei de măsline
• 800 ml supă de pui
• 100 ml vin alb sec
• 800 g boabe de mazăre (congelate)

Ceapa se toacă. Se pisează usturoiul cu sare; se adaugă piper, muștar și frunze de cimbru de la 3 fire. Se unge carnea cu această marinată și se acoperă cu folie transparentă; se dă la frigider cca 4 ore. Se încinge uleiul și se prăjește carnea; când capătă o culoare roșiatică, 
se scoate din vas. Se adaugă ceapa și se prăjește. Se așază carnea deasupra și se adaugă restul de frunze de cimbru; se toarnă supa. Se reduce temperatura și se mai fierbe totul sub capac 75 min. la foc slab.
Se lasă să se decongeleze boabele de mazăre la temperatura camerei și 
se adaugă la carne; se acoperă cu vin și se ridică temperatura până la foc me­diu. Se scoate capacul și se lasă să fiarbă împreună cca 10 min. Se sărează și se piperează.
Preparare: 1 oră și 45 min.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*