Pește fript cu găluște de orez

Credit foto: Burda Cehia
Credit foto: Burda Cehia
Credit foto: Burda Cehia

Ingrediente pt. 4 porții
• 200 g orez brun (sau roșu sau sălbatic)
• 400 ml apă • sare, piper
• 1 ceapă roșie tocată • 1 cățel de usturoi pisat
• ulei pentru prăjit
Pește & legume:
• 1 rădăcină de păstârnac decojită • 1 ceapă roșie
• 200 g broccoli • 1 știulete de porumb fiert, tăiat rondele
• 600 g file de pește alb • sucul de la 1 lămâie
• 5 linguri ulei de măsline
• sare de mare grunjoasă

Se dă în fiert orezul în apă cu sare; se reduce focul, se acoperă vasul și se fierbe la foc moale cca 45 min., până ce orezul absoarbe apa. Se pune apoi deoparte și se lasă să se răcească.
Între timp se taie păstârnacul bucăți, ceapa se toacă și se despart buchețelele de broc­coli. Se așază toate legumele pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și unsă cu puțin ulei. Se presară sare și se picură 2 linguri de lei; se coc legumele cca 30 min. în cuptorul încins la 200 °C.
În orezul rece se înglobează ceapa și usturoiul, sare și piper. Se modelează găluște și se tăvălesc prin puțină făină. Se încinge ulei într-o tigaie și se prăjesc găluștele la foc moderat, până se rumenesc. Se scot și se lasă să scurgă de excesul de grăsime pe prosoape de hârtie.
Se curăță peștele, se șterge și se stropește cu suc de lămâie; se adaugă pe tava cu legume, cu 20 min. înainte ca acestea să fie gata. Se servesc toate imediat.
Preparare: 95 min.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*