Omuleți de zăpadă

Credit foto: Burda Cehia
Credit foto: Burda Cehia
Credit foto: Burda Cehia

8 bucăți
Preparare: 1 oră și 15 min.
La frigider: 30 min.
Blaturi: • 50 g unt la temperatura camerei
• 45 g zahăr pudră • 2 lingurițe zahăr vanilat
• 1 praf de sare • 1 ou • 130 g făină
• 1 lingură praf de cacao • ½ linguriță praf de copt
• ½ linguriță bicarbonat de sodiu
• 6 linguri lapte • 50 g alune măcinate
Cremă: • 150 ml frișcă • 1 lingură zahăr pudră
• 2 linguri brânză de vaci • 1 lingură cremă de cocos
Finisare: • 1 plic bezele moi albe (marshmallows)
• 1 bucată lemn dulce negru • 1-2 felii ananas sau mango uscat
• 8 bomboane de ciocolată

Se bate untul cu zahăr pudră și zahăr vanilat; se adaugă sare și oul. Se amestecă făina cu praf de cacao. Praful de copt și bicarbonatul se dizolvă în lapte. Se înglobează amestecul de făină în compoziția de unt; apoi se adaugă laptele și se încorporează. Se toarnă aluatul în 4 coșulețe de hârtie-pergament (pentru fiecare blat se suprapun câte 2-3 man­șete de hârtie). Se așază pe o tavă și se coc în cuptorul încins la 180 ºC, timp de 15-20 min. Se lasă să se răcească blaturile.
Se pregătește crema: se bate frișca împreună cu zahărul pudră și se înglobează brânza de vaci. La final se adaugă crema de cocos și se amestecă; se lasă să se întărească crema la frigider. Se ung apoi blaturile cu cremă. Se caută 8 bezele mari și se decupează din fiecare conuri mici, cu ajutorul unui cuțit mic. Se taie bucățele de lemn dulce, care vor fi nasturii. Din bezele mai mici se decupează câte 2 conuri și se așază în ele „ochi” de lemn-dulce. Nasurile se decupează din felii de ananas uscat. La final se așază crema pe blaturi, apoi corpurile, capul și se lipesc toate cu cremă. Deasupra se pune o căciulă din bomboană de ciocolată.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*