Mlădioasă pe chinezește

Credit foto: Svilen-Georgiev/fotolia.com
Credit foto: Svilen-Georgiev/fotolia.com
Credit foto: Svilen-Georgiev/fotolia.com

Odată cu răspândirea modului de viață occidental, rata obezității a explodat (și) în China. Ca urmare, clinicile de medicină tradițională devin din ce în mai experte în tratarea acestei maladii a secolului, cu mijloace vechi de câteva milenii

La fel ca medicina occidentală, și sistemul medicinei tradiționale chinezești privește cu maximă seriozitate obezitatea, ca declanșator al unor probleme de sănătate grave. Dar pentru medicina chineză obezitatea este, la rândul ei, numai un simptom
al unor tulburări mult mai profunde și mai periculoase ale echilibrului organismului. Ținta devine atunci identificarea acestor tulburări și tratarea lor, ceea ce duce automat și la reducerea obezității.

De ce ne îngrășăm
Pentru că mâncăm prea mult și ne mișcăm prea puțin, spunem noi, nu fără dreptate. Însă uneori mâncăm corect și chiar ne mișcăm, cu aceleași nedorite kilograme în plus pe cântar. De aceea, medicina tradiționa­lă chineză merge mai departe, atrăgând atenția asupra rolului constituției individuale și stării mentale. Dacă organismul nostru ar funcționa pe deplin echilibrat, nu am avea de ce să ne îngrășăm, în condițiile în care mâncăm și avem o activitate fizică pe măsură.
Un anumit tip de dezechilibru în special este susceptibil de a genera exces de țesut adipos: acumularea de flegmă și umezeală. Organul problematic pentru obezitate este splina (care produce flegmă și transportă fluidele corporale). Consumul excesiv de dulciuri și lipsa de exercițiu fizic slăbesc funcția metabolică a splinei, ca urmare fluidele nu se mai pot evacua adecvat din corp
și se acumulează. Splina le transformă în flegmă, apoi ele se trans­formă în grăsime.
Slăbirea splinei apare ca „deficiență de qi la nivelul splinei”, care face ca, indiferent cât ce bine sau de rău mănâncă o persoană, rezul­tatul să fie aceeași stare de oboseală, slăbiciune și foame (deoarece corpul nu absoarbe nutrienții din mâncare).
Deficitul energetic
Cauzele deficitului energetic la nivelul splinei pot fi multiple, generând astfel multiple abordări ale procesului de slăbire. În afară de factorii genetici, poate fi vorba și despre obiceiuri alimentare proaste (mâncatul pe fugă, consumul de fast-food și dulciuri și mai ales excesul de băuturi prea reci, apă sau bere). Foarte periculos în aceste cazuri este și mâncatul la ore foarte târzii: potrivit medicinei tradiționale chinezești, timpul optim pentru digestie este între orele 7 și 11 dimineață – în acest interval ar trebui consumate cele mai multe și mai grele dintre alimentele zilei. Funcționarea splinei este afectată și de reducerea orelor de somn, de lipsa mișcării, de surmenaj, stres, griji. Ca urmare apar balonarea, poftele incontrolabile de dulce, senzația de energie redusă, uscăciune și paloare la nivelul pielii, slăbiciune musculară, iar pe termen lung reducerea imunității, probleme legate de ciclul menstrual și chiar palpitații și/sau anxietate. Dintre acestea, cel mai greu de remediat este tocmai pofta de dulce, care încetează
numai când energia stomacului este întărită.
Acumularea de umezeală
De obicei este o consecință a slăbiciunii digestive, dar în anumite cazuri poate apărea din alte cauze. Flegma și umezeala se acumulează în corp, îl îngreunează – starea se poate suprapune aproape integral pe ceea ce medicina occidentală numește încetinirea metabo­lismului. Fluidele stagnează în corp ca într-o mlaștină, ceea ce, pe termen lung, amenință rinichii, organele reproducătoare și mai ales plămânii. Chinezii spun că stomacul produce flegmă, iar plămânul o depozitează; se ajunge la probleme respiratorii care merg până la astm.
Este greu de evacuat flegma din corp. Majoritatea celor care o acumulează poftesc la alimente grase, uleioase și/sau dulci, ceea ce nu face decât să agraveze problema, producând în continuare oboseală, ceață mentală și îngreunând corpul. Afectează și temperamentul, individul respectiv tinzând să fie din ce în ce mai agitat, iritabil și purtat de emoții. Pot apărea în plus chiar tuse, greață sau senzații de durere în piept.
Ce facem?
Fiecare caz este unic, iar terapia constă în ierburi și dietă. Pentru a reface circuitul energiei în corp se recomandă anumite exerciții de qigong și taijiquan. În ultima vreme, sunt din ce în ce mai lăudate rezultatele acupuncturii în cazurile de obezitate. Ca linie generală, se impune mobi­lizarea proceselor digestive, ceea ce reclamă activarea circulației sangvine la nivelul organelor interne.
Se poate asocia și eliminarea flegmei din plămâni, precum și excreția. De obicei, pentru fiecare caz în parte se recomandă o listă de alimente sănătoase și o listă de alimente de evitat, alese în funcție de gustul lor, de natura și se organele pe care le afectează.
Există însă și câteva principii valabile pentru toate persoanele care vor să scape de kilogramele în plus:
1 Beți numai băuturi calde sau cel puțin la temperatura camerei, în cantități mici, răspândite pe parcursul zilei. Este o ironie că în zilele noastre, în urma campaniei intense pentru hidratare, mulți oameni au ajuns să bea prea multă apă (rece) ceea ce nu face decât să slăbească sistemul digestiv, îngreunând procesul de slăbire.
Mai bine ascultați-vă corpul: observați când vă e sete și de câte lichide aveți nevoie. Acest lucru poate fi relativ dificil pentru persoanele care nu au decât rareori senzația de sete. În acest caz, cel mai bine este să observați de câte ori vă duceți la toaletă: dacă mergeți de mai mult de 12 ori pe zi este deja prea mult.
2 Evitați alimentele crude
Dacă lumea modernă contemporană contează pe salate pentru a slăbi, medicina tradițională chineză consideră că un exces de crudități nu face decât să ne îngrașe. Cruditățile sunt consi­derate alimente foarte reci – ca urmare, slăbesc sistemul digestiv. În consecință, dacă sistemul nostru digestiv nu este prea puternic, este mai bine să consumăm alimente preparate termic, care se digeră mai ușor. Dacă avem o digestie puternică, ne putem delecta însă și cu o salată, din când în când…
3 Fără cafea, dulciuri, prăjeli, alimente grase
Aceasta în special atunci când urmărim să slăbim. Cafeaua nu face decât să adune umezeală în corp; pentru efectul de limpezire a minții și accelerare a metabolismlui, chinezii folosesc de mii de ani ceaiul – pentru slăbit se recomandă în special varietățile pu-errh și oolong.
4 Puneți stop înainte de a vă sătura complet
Ar trebui să ne ridicăm de la masă când suntem numai 80% sătui. Pentru aceasta, e bine să fim atenți la ceea ce mâncăm, deci să evităm mâncatul la TV sau în fața computerului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*