Hrana ascute mintea!

Credit foto: Sunny studio - Igor Yaruta/2012/shutterstock.com
Credit foto: Sunny studio – Igor Yaruta/2012/shutterstock.com

O minte ageră nu este ușor de produs! Pentru ea trebuie să lucreze generații întregi, asigurând înzestrarea genetică, educația consistentă, timpurie, dar și factori de mediu, între care de o mare importanță este alimen­tația.  Aceasta înseamnă că o minte bună trece prin stomac, iar asta în mai multe faze. În primul rând, pentru a avea un bebeluș activ și inteligent este important ce mănâncă mama în timpul lunilor de sarcină (aici, peștele gras oceanic este alimentul cel mai lăudat). Apoi, în timpul perioadei de creștere, copilul trebuie să fie alimentat corespunzător, pentru ca sistemul său nervos să se dezvolte optim: aici se pare că rolul principal este deținut chiar de grăsimi, de care copilul are absolută nevoie în această perioadă – de aceea, alimentele degresate nu sunt pentru copii! Pe parcursul vieții școlare, memoria și capacitatea de învățare a celui mic se cer susținute printr-o alimentație bogată în pește, glucide de bună calitate și nuci. Apoi, de-a lungul vieții adulte, modul nostru de viață va fi un factor foarte important, care va decide ce fel de minte vom avea la bătrânețe.  Se pare că maladiile degenerative au o mare componentă genetică,  dar apariția lor poate fi întârziată sau chiar împiedicată printr-un mod de viață echilibrat, în care trebuie să-și facă loc nu doar alimentația sănă­toasă, ci și exercițiul fizic regulat. Se pare chiar că formele intense de mișcare au rezultate directe asupra creierului și sistemului nervos, producând o adevărată regenerare celulară la aceste niveluri. Adagiul antic este, deci, pe deplin adevărat: mens sana incorpore sano!

Pentru a fi ascuțită în orice condiții și până la vârste înaintate, mintea are nevoie de hrană corespunzătoare. Iată care sunt primele 8 alimente indicate!
1. Creveți
Aminoacizii valoroși și magneziul stimulează funcția cerebrală. Vești bune sunt și pentru consumatorii de sushi, care se bucură și de binefacerile aduse de alge. Acestea furnizează vitamine și „mineralul gândirii“, care este iodul.
2. Nuci & alune
Nu degeaba se spunea despre ele că sunt mâncarea studentului: nucile, alunele și migdalele conțin acizi grași multiplu nesaturați, vitamine din grupul B și vitamina E, toate având darul de a spori memoria și capacitatea de concentrare. Atenție, însă: este un elixir de memorie doldora de calorii, așa încât se cere moderație: nu mai mult de o mână de alune și/sau semințe pe zi!
3. Avocado
Acest fruct nu prea dulce, dar foarte hidratant este bogat în vitamine din grupul B (mai ales B1 și B6), care stimulează metabolismul la nivelul creierului. Este singurul fruct care conține grăsimi – acizi grași nesaturați, valoroși pentru sănătate, precum și o cantitate foarte mare de vitamina E, care acționează ca un protector al vaselor de sânge. În plus, o cură de avocado sau de guacamole este în același timp o cură de frumusețe, în special pentru piele și păr.
4. Usturoi
Ca și ceapa, conține substanța sulfuroasă aliină, care se transformă în alicină. Ea este cea care ne face să plângem, dar cercetările au arătat că, în timp ce pe față ne curg lacrimile, în creier circulația sangvină este stimulată, iar celulele cerebrale sunt aprovizionate cu combustibil din belșug (oxigen).
5. Pere
Dintre alimentele benefice pentru creier, perele au reputația de a se ocupa de efectul turbo: ele sunt bogate în nutrienți esențiali pentru creier: zinc, seleniu, potasiu și mai ales fosfor. O cură de pere este o sursă de dinamism pentru creier. Efectul e rapid și puternic, deoarece este stimulat și de conținutul ridicat de fructoză; de aceea, se
recomandă ca în momentele de cădere a perfor­manței intelectuale, de letargie și de pierdere a concentrării să încercăm o pară mare și dulce. Sfat: organizați o dată pe săptămână o zi a perelor, în care veți consuma numai pere, la care puteți adăuga și o mână de nuci.
6. Afine
Dacă aveți în față un examen sau chiar o ședință importantă, nu ar trebui să ezitați o clipă să vă dopați, cât se poate de eficient și de legal, cu afine sau suc de afine. Flavonoidele conținute stimulează sinteza unor enzime importante pentru învățare și memorie.
7. Broccoli
Buchețelele verzi au rol de scut pentru celulele cerebrale: sulforafanul și acidul lipoic nu lasă nicio șansă radicalilor liberi, care sunt „prădătorii“ care încearcă să atace membranele celulelor cerebrale. Cea mai bună companie pentru broccoli este tot de origine vegetală: făina integrală. O porție de paste integrale cu broccoli furnizează celulelor cerebrale carbohidrați complecși, surse de energie, precum și vitamine și oligoelemente.
8. Curry
În India, patria amestecului de condimente cunoscut sub numele de curry, maladia Alzheimer este aproape necunoscută. Studiile au arătat că principalul ingredient
al acestuia, curcumina (cea care colorează curry-ul în galben) împiedică formarea depunerilor peri­culoase de pe vasele sanguine din creier.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*