Gâscă îndopată

Credit foto: Burda Cehia
Credit foto: Burda Cehia
Credit foto: Burda Cehia

6 porții / Preparare: 3 ore și 20 min.
• 1 gâscă (cca 4 kg ) • sare
• 4 linguri chimen • 4 mere
• 1 kg cartofi fierți, reci • 350 g făină • untură de gâscă

Se încinge cuptorul la 210 °C. Gâsca (pregătită și spălată) se așază pe planșetă și se îndepărtează excesul de piele de pe gât. Se taie vârfurile aripilor și se freacă gâsca cu sare și chimen. Vârfurile de aripi se așază într-o tavă și deasupra se așază gâsca însăși, cu partea cu pieptul în jos.
Se curăță merele de cotoare și coajă și se taie pulpa bucăți, care se așază în burta gâștei. Restul de felii se așază de jur-împrejurul gâștei. Se toarnă apă fierbinte peste pasăre, astfel încât nivelul apei se ajungă la 1/4 din înălțimea tăvii.
Se înțeapă cu furculița părțile laterale ale gâștei, pentru a curge grăsimea. Se așază tava în cuptor și se coace gâsca cca 20 min. Apoi se acoperă și se reglează temperatura cuptorului la 180 °C.
Se stropeș­te gâsca des cu apă și se îndepărtează grăsimea care se scurge. După o oră la cuptor, se întoarce gâsca și se mai coace încă o oră. Apoi se scoate capacul și se lasă să se rumenească gâsca, cca 30 min.
Se prepară chifteluțele de cartofi: se rad cartofii și se amestecă împreună cu făină și sare; se frământă și se modelează sub formă de rulou. Se taie felii și se întind cu sucitorul pe planșe­ta tapetată cu făină. Se prăjesc într-o tigaie până devin crocante (trebuie procedat rapid, deoarece aluatul de cartofi se înmoaie, iar dacă adăugăm prea multă făină se întărește excesiv). Chiftelu­țele se servesc drept garnitură pentru friptura de gâscă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*