Anorexia

Credit foto: Alina-Isakovich/Fotolia.com
Credit foto: Alina-Isakovich/Fotolia.com
Credit foto: Alina-Isakovich/Fotolia.com

Obsesia pentru slăbit poate lua proporțiile unei drame care ne subminează frumusețea și sănătatea

Ce deosebire există între o femeie care se preocupă intens de silueta ei și se află mereu în căutarea unei diete și o anorexică? Prima deosebire ar fi că prima nu reușește întotdeauna să slăbească, dar în general îi place să trăiască, pe când cea de-a doua reu­șește să slăbească continuu, trăiește numai ca să slăbească, ceea ce ar putea să o facă să nu mai trăiască deloc.
Anorexia nervoasă ca tulburare de alimentație se definește prin teama intensă de îngră­șare și certitudinea dismorfofobă de a fi mereu prea grasă,  dezgustător de grasă, când în realitate greutatea scade continuu, ajungând rapid la subponderalitate. Bineînțeles că în astfel de condiții mâncatul și mai ales mesele în compania altora devin adevărate chinuri, deși treptat mâncarea devine singurul lucru la care se gân­dește, continuu și intens, o femeie anorexică.
Se va ascunde din ce în ce mai mult pentru a-și desăvârși ritualurile de… nemâncare. Treptat, mâncarea rămâne singura ei preocupare, în urma studiilor, prietenilor, familiei, profesiei etc. Măsurile extreme pe care le ia o fac să slăbească mereu (prin metode privative – abținerea intensă de la mâncare – sau prin metode purgative – tot ce intră în stomac trebuie scos imediat, vomitat sau excretat), dar niciodată nu e destul. Este un cerc vicios care, în timp, ajunge să-i amenințe serios viața, însă în el se poate interveni, dacă persoana în cauză admite că are o problemă cu mâncarea și capătă sprijin.

De ce atâta îndârjire?
Psihologii spun că o astfel de determinare indică faptul că acest tip de comportament anorexic împlinește o necesitate pe care o resimte persoana respectivă. De exem­plu, nevoia de a avea o zonă de control absolut  (mâncarea și forma corpului) într-o lume în care ni se pare că suntem complet dependente, nevoia de a se simți specială (în fond, nu sunt mulți cei care rezistă foamei, ba chiar îi apreciază deliciile), dar și nevoia de a avea o zonă de evadare din calea unor emoții dificile, necontrolabile. Așa se face că multe a­no­rexice par la un moment dat foarte stăpâne pe ele, par să dea dovadă de un autocontrol ieșit din comun și de o energie debordantă, inexplicabilă. Însă aceste efecte există pe termen scurt; dacă înfometarea con­tinuă, curând se instalează carențe complexe, o stare de deficit care subminează echilibrul fizic și psihic.

Ce se întâmplă?
Pe termen lung, corpul în­vață că nu mai e hrănit, deci metabolismul trece pe modulul de foamete, își în­cetinește ritmul pentru a-și conserva energia și ulterior corpul începe să consume din substanța proprie – nu se pierde deci numai grăsime, ci și masă musculară, greu de refăcut, și vitamine și minerale vitale. Ca urmare, apare senzația de slăbiciune și lipsă de energie, oscilații ale stării de dispoziție sau numai depresie, gândirea se înceti­neș­te și memoria se atrofiază, apar amețeala, durerile de cap și chiar stări de leșin. Pielea se usucă și se îngăl­benește, unghiile încep să se rupă, gingiile dor și dinții se strică. Organismul se intoxică lent din cauză că se constipă, în­cercând să păstreze cât mai mult alimentele. Un păr fin și supărător începe să acopere tot corpul, inclusiv fața.

Ce-i de făcut?
Dacă lucrurile nu merg bine, normal e să recunoaștem că ele nu merg bine. Dacă ai crezut că slăbind o să-ți rezolvi problemele, și poate că pe unele le-ai și rezolvat, există un moment în care vei realiza, vrând-nevrând, că nu te mai simți așa de bine, că ai acum alte probleme. Nu te ascunde de acest gând, ia-l în serios. Vorbește cu cineva apro­piat despre asta; nu e ușor dacă te-ai ascuns în ultima vreme, dar merită încercat. Vorbind cu cineva față în față îți vei ordona altfel gândurile și poate vei descoperi că vrei altceva de la viață, că vrei o viață dincolo de foame. Sfatul unui psiholog și/sau medic poate fi foarte important. Persoanele care doresc să ofere ajutor unei prietene sau rude anorexice trebuie să țină minte că cel mai bun lucru pe care-l pot face e să ofere sprijin emo­țional și nu predici, șantaje sau acțiuni polițienești la masă (acestea au efectul contrar!) Mai important e să dea un exemplu personal convingător pentru cum se poate menține o greutate sănătoasă.

O tulburare a timpurilor moderne?
Sunt mulți cei care spun că pentru obsesiile actuale legate de slăbit e de vină civilizația actuală a imaginii și modul în care toată comunicarea vizuală, omniprezentă, promovează un corp feminin subțire. S-a spus că ceea ce se cere acum de la corpul feminin e nenatural: silueta androgină, fără urmă de grăsime sau celulită se întâlnește de fapt foarte rar și în special printre adolescente. S-a mai spus în sfârșit că expunerea continuă la presiunea de a avea un astfel de corp a condus la creșterea alarmantă a numărului de cazuri de anorexie în ultima vreme. Însă trebuie menționat că anorexia nu e deloc o creație a ultimilor ani, nici măcar a ultimului secol. Anorexia există printre femei de când lumea: probabil că cel mai celebru exemplu medieval e sfânta Caterina de Siena (1347-1380); fervoarea ei mistică a făcut-o să intre la posturi negre și penitențe fără sfârșit, care i-au adus mai întâi stigmatele, semnele nuntirii cu Iisus, și în final moartea prin inaniție la 33 de ani (în ultimele luni renunțase chiar să mai bea apă).
Anorexice celebre sunt și regina scoțienilor, Maria Stuart (1542-1587) și Sissi, împărăteasa Austro-Ungariei (1837-1898). Despre Sissi există mai multe date: se spune că ținea diete disociate și mono-alimen­tare agrementate cu exe­r­ciții fizice de o intensitate nemaivăzută în acea perioadă a rotunjimilor feminine. Scopul ei declarat era de a nu depăși 50 kg, la o înățime de 1,72 cm, aceasta fiind cea mai îndârjită preocupare a prințesei crescute în sălbăticie și obli­gate apoi să trăiască în canoanele de la Curte, sub teroarea rudelor. Aceste cazuri istorice arată că anorexia e o manifestare feminină cu rădăcini mai profunde decât cam­pa­niile publicitare, care țin de lupta dintre voință și emoții.

Test: Cât de subțire ești?
Răspunde sincer, cu „da“ sau „nu“:
1 Ai auzit în ultima vreme din partea din ce în ce mai multor persoane apropiate opinia că ești prea slabă?
2 Ți se pare în continuare că ești grasă, deși toată lumea spune că ești slabă?
3 Prietenii sau membrii familiei au început să spună în ultima vreme că mănânci prea puțin?
4 Te enervează când ceilalți se intere­sează ce ai mâncat și ți se pare că te presează să mănânci?
5 Este important pentru tine să fii cea mai slabă din grupul tău de prietene?
6 Ai obiceiuri alimentare diferite de prietenii și membrii familiei tale?
7 Ai obiceiuri alimentare secrete?
8 Inventezi scuze ca să eviți să mănânci?
9 Te gândești des la mâncare în timpul zilei sau îți faci griji despre ce vei mânca?
10 Când faci sport, te gândește intens la câte calorii arzi?
11 Devii nervoasă dacă pierzi un antre­nament și „recuperezi“ exersând de 2 ori mai intens data viitoare?
12 Ai folosit deja diuretice sau laxative pentru a evita să te îngrași?
13 Cea mai mare spaimă a ta este că te vei îngrășa?
Dacă ai adunat 2 răspunsuri de „da“, probabil că înțelegi bine problemele legate de slăbit și alimentație, dacă ai 4, s-ar putea să ai deja un comportament anorexic, nu ar fi rău să vorbești cu o prietenă. Dacă ai deja 6 sau mai multe răspunsuri „da“, cel mai bine e să consulți un psiholog specializat în anorexie.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*